Édouard Manet – Bouquet of violets

Édouard Manet – Still Life, Lilac Bouquet, 1883

Édouard Manet – Mosee Roses in a Vase – 1882

Édouard Manet – Peonies in a Vase on a Stand – 1864

Édouard Manet – Bouquet of Flowers – 1882

Édouard Manet – Roses in a Glass Vase – 1883

Édouard Manet – Pinks and Clematis in a Crystal Vase – 1882

Édouard Manet – Roses in a Champagne Glass

Édouard Manet – Flowers in a Crystal Vase, 1882

Édouard Manet – Still Life with Brioche – 1880

Édouard Manet – Peony Stems and Pruning Shears – 1864

Édouard Manet – The Lemon

Édouard Manet – Peaches – 1882

Édouard Manet – Almonds, Currants and Peeches – 1869

Édouard Manet – Fruit on a Table – 1864

Édouard Manet – Still Life with Melon and Peaches – 1866

Édouard Manet – Oysters – 1862

Édouard Manet – Still Life with Fish – 1864

„Domnul Manet n-a dorit sa rastoarne domnia picturii deja existente si nici nu a dorit sa creeze o arta noua. Pur si simplu a dorit sa fie el insusi“ – scria Manet despre el insusi. Cel mai potrivit cuvant pentru a caracteriza felul de a picta al acestui mare maestru francez este „sinceritate“. Despre Manet se pot afirma multe: culorile sale au avut o stralucire extraordinara, felul in care se folosea de lumina era inimitanainte de toate, sincer pana la brutalitate.Édouard Manet(* 23 ianuarie 1832 – 30 aprilie 1883), pictor francez I(portraits)
Édouard Manet(* 23 ianuarie 1832 – 30aprilie 1883), pictor francez(II)

„Dejunul pe iarba“ sau Olympia“ au socat publicul secolului al XIX-lea si i-au atras multi dusmani, dar pictura nu a mai fost aceeasi dupa aparitia acestor doua opere. Manet a reinventat traditia dar a fost un pictor modern in adevaratul sens al cuvantului.

Édouard Manet (* 23 ianuarie 1832, Paris – † 30 aprilie 1883, Paris) a fost un pictor francez, precursor al impresionismului.Plecând de la izvorul tradiţiilor marilor maeştri, Manet a fost în măsură să lege sugestiile vremurilor vechi cu elementele moderne, fapt pentru care i s-a spus „pictor al zilelor noastre“ (Charles Beaudelaire).

Creaţiile sale au stârnit scandal şi indignare, cu toate că Manet n-a dorit niciodată să provoace pe nimeni, a dorit numai să schimbe pictura şi s-o reînoiască.

Manet a fost ultimul pictor clasic şi totodată primul pictor modern. Tablourile lui uimesc şi astăzi şi ne trezesc interesul, reprezentând astfel o parte incontestabilă a picturii universale.
Édouard Manet s-a născut la 23 ianuarie 1832 în Paris. Tatăl său, Auguste Manet, fost diplomat, era funcționar ministerial de rang înalt, iar mama, Eugenie Fournier, provenea, de asemenea, dintr-o familie selectă. Manet își începe studiile în 1842 la gimnaziul Rollin. Tatăl său îl consacră carierei juridice, însă unchiul său, Edmond Fournier, îi descoperă talentul artistic și îl sfătuiește să urmeze cursuri speciale de desen în cadrul gimnaziului. În 1848 își încheie studiile, se gândește să se dedice picturii, dar își descoperă și altă vocație: vrea să devină marinar. Nu este însă admis în “Școala Superioară de Marină”, de aceea, în decembrie 1848, se îmbarcă la bordul vasului “Havre et Guadeloupe”, pe post de cârmaci.Pe vasul care se îndrepta spre Rio de Janeiro desenează mult, pe membrii echipajului și peisaje marine. În iunie 1849, după revenirea la Paris, tatăl său îi recunoaște talentul și îl sfătuiește să se înscrie la “École des Beaux-Arts”. Manet însă, în locul metodelor rigide de învățământ ale Academiei, alege școala lui Thomas Couture. În ciuda metodelor liberale de predare ale școlii, Manet are deja ideile sale despre artă, se împotrivește tiparelor obișnuite acceptate până la el, solicită modelelor sale să se îmbrace, le așază în poziții naturale în locul ținutei alese și aranjate. Își desăvârșește tehnica picturală, copiind lucrările maeștrilor în muzeul Louvre. Un interes deosebit îi trezește Tiziano, Rubens, precum și Velázquez. Din pictura franceză, doi artiști sunt considerați înaintașii direcți ai picturii sale: Eugène Delacroix și Gustave Courbet. În 1856, părăsește școala lui Couture. Călătorește mult, vizitează de mai multe ori muzeele olandeze, unde admiră în special picturile lui Franz Hals. În Italia, descoperă Veneția și Florența. Copiază tabloul lui Tiziano “Venus din Urbino”. Acum se naște în el vestita temă a Olympiei, care va fi pictată zece ani mai târziu. Se întoarce în Franța, trecând prin Germania și Europa Centrală, vizitând muzeele din Praga, Viena, Dresda și München. În 1859, se prezintă pentru prima dată la “Salonul Oficial” – expoziție organizată anual la Paris, unde tablourile sunt selecționate de un juriu select – cu tabloul “Băutorul de absint”, o lucrare departe de tradițiile epocii ca temă și tehnică picturală. Cu excepția lui Delacroix, care făcea parte din juriu, trezește sentimente ostile și este refuzat. Doi ani mai târziu, în 1861, tabloul său “Cântărețul spaniol” este selecționat. Vestit pentru eleganța sa, Manet frecventează concerte la modă, cafenele, parcuri. În aceste locuri își găsește inspirația pentru tablourile sale înfățișând viața pariziană. Unei astfel de seri i se datorează tabloul pictat în 1862, “Concert în parcul Tuilleries”, în care putem recunoaște prietenii pictorului, printre care și pe Beaudelaire. Tema aleasă de Manet a fost surprinzătoare pentru acele timpuri, asemenea tablouri plein-air nu erau considerate artă adevărată, erau utilizate pentru ilustrarea revistelor și reportajelor. Criticii nu-și ascund dezaprobarea: “Pictura lui Manet supără ochiul, exact în același mod în care muzica falsă supără urechea”, scria unul din aceștia. În 1863, trimite trei tablouri pentru Salon, unul dintre ele fiind “Dejunul pe iarbă”, sunt și acestea respinse. Le expune atunci în “Salonul independenților”, stârnind indignarea criticilor, care îl acuză de prost gust. Manet a acordat la alcătuirea operei “Dejunul pe iarbă” o mare importanță principiilor sale estetice. În primul rând, redă lumina de zi naturală. înfățișează nudul feminin într-o ambianță obișnuită, în contrast cu obiceiul epocii sale, care admitea reprezentarea nudului numai la evocarea temelor din mitologie. Publicul n-a înțeles esența operei, au găsit-o nerușinată și provocatoare. În 1865, se prezintă din nou la Salon, de data aceasta cu “Olympia”. Și acest tablou primește o critică aspră și produce un scandal enorm, comentariile răutăcioase îl intitulează “femeie de harem cu burta galbenă”. În această operă Manet dorește să-și arate mai expresiv stilul personal. Pictează o femeie concretă, din care vrea să creeze o Venus modernă, senzuală. Talentul pictorului este provocator, se oferă cu o forță care impune respect, de aceea nu este surprinzător că a șocat publicul. Totuși, asupra câtorva pictori tineri tabloul a avut un efect deosebit de mare, Cézanne își exprimă fără rezerve încântarea.
De acum încolo, Manet, care a fost atât de frecvent refuzat de Salon, se apropie de o altă grupare de pictori, care vor fi mai târziu impresioniștii. Claude Monet, Edgar Degas și Auguste Renoir admiră sincer talentul creatorului Olympiei. În 1867, pentru a ocoli respingerea care era de așteptat din partea juriului “Expoziției Mondiale din Paris”, Manet închiriază un pavilion, unde prezintă cincizeci de tablouri. Deși admirator al noilor creații, Manet n-a participat niciodată la expozițiile impresioniștilor. A preferat să se lupte cu juriul Salonului, și în anii următori se impune și este din ce în ce mai des admis la vernisajele Salonului Oficial, dar își organizează expoziții și în atelierul propriu. La 30 aprilie 1883 se stinge din viață la Paris. După moarte sa, s-au făcut toate demersurile pentru ca Olympia să fie expusă în muzeul Louvre. Manet a învins, deoarece a intrat printre vechii maeștri și a rămas tot atât de actual ca și aceștia, ale căror tradiții le-a urmat, înscriindu-și pentru totdeauna numele în istoria artei.